Ambasada Republicii Moldova în Republica Portugheză

Telefon pentru situații de urgență
(accidente cu victime, decese, calamități naturale, situații de pericol sau cu caracter extraordinar):

+351 961 929 964
disponibil 24/7. La acest număr NU se fac programări și NU se oferă informații consulare de ordin general

Linkuri utile

Privatization

Ghid migratia
 

Для просмотра содержимого этого блока Вам необходимо установить flash-player

Centrul de Apel Invest Cod de etică profesională a personalului instituţiilor serviciului diplomatic E-services ASP Chamber
Mass Media din Moldova

Noutăţi ale Ambasadei

Lumina Ouălor de Paște la Lisabona

Ambasada României în Republica Portugheză, Ambasada Republicii Moldova în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona organizează în data de 14 aprilie 2019, începând cu ora 14.30, la sediul ICR Lisabona (Rua de Barão, nr. 10), un eveniment special dedicat Sfintelor Sărbători de Paşte.

Programul cuprinde o demonstrație de încondeiere a ouălor de Paște, susținută de meșterul popular Mihaela Dragoman din Republica Moldova și un concert de muzică populară, oferit de Sergiu Nichitovschi, un apreciat naist moldovean, rezident în Portugalia.

Cei mici vor putea participa la un atelier coordonat de profesorii care asigură predarea Cursului de limbă, cultură și civilizație românească în școli din Lisabona. Sub îndrumarea acestora, copiilor li se va explica tradiția ouălor pascale și vor putea aplica tehnici distractive de vopsire și încondeiere.

Pentru amatorii de gastronomie, va fi amenajat un stand cu bucate tradiționale.

Pe parcursul evenimentului, cu sprijinul Muzeului Național al Satului “Dimitrie Gusti” din București, va fi prezentată o inedită colecție de ouă încondeiate, iar cu această ocazie vor fi panotate fotografii alb-negru, din timpuri și locuri diferite, care redau o imagine cuprinzătoare a vieții țăranilor din România în perioada sărbătorilor creștine. Fotografiile se află în patrimoniul Institutului Cultural Român la Lisabona în urma unor donații: din Arhiva Muzeului Țăranului Român, de Aurel Bauch și Iosif Berman, din anii '20, anii '30 și anii '40; fotografii care au făcut obiectul unei expoziții la Muzeul Țăranului Român: „Satul și palatul. Conacul Udriște-Năsturel. Herești“ 1998 și la Ambasada României din Lisabona în 2003; fotografii de Florin Ștefan care au fost expuse la ICR Lisabona în 2007, în cadrul expoziției „Joc duminical în Maramureș“.

Intrarea este liberă.

Ambasada României în Republica Portugheză
Ambasada Republicii Moldova în Republica Portugheză
Institutul Cultural Român de la Lisabona